

Fiecare copil are nevoie de un loc unde să își consume energia, să își descopere puterea interioară și să învețe ce înseamnă progresul. La One Move, cățăratul devine mai mult decât sport: devine o aventură care le modelează atât fizicul cât și caracterul.
Noi am creat pentru copii un parcurs structurat, adaptat ritmului și potențialului fiecărui copil, prin care cei mici pot se dezvoltă armonios și descoperă bucuria escaladei.
1. Primul pas pe verticală

Programul de cățărat flexibil, nivelul începător este primul pas către o experiență plină de aventură, descoperiri și dezvoltare!
Cum funcționează?
Acest nivel este gândit ca un program cu prezență flexibilă, ideal pentru copiii cu vârste între 5 și 14 ani, care vor să descopere cățăratul în propriul ritm, fără să fie nevoie de o rutină fixă.
Prezența se face pe baza de programare online, iar abonamentele oferă intrări valabile timp de un an: asta înseamnă că cei mici pot veni atunci când le permite programul.
Ce vor învăța copiii?
La nivelul de începători, copiii intră pentru prima dată în contact cu boulderingul și escalada manșă, sub supravegherea atentă a unui instructor.
Grupele sunt mici (6-8 copii), ceea ce le oferă fiecăruia atenția necesară pentru a învăța corect, în siguranță și într-un mod distractiv.
De ce să înceapă cu cățăratul?
Cățăratul nu înseamnă doar mișcare, înseamnă dezvoltare armonioasă și un mod de a-și testa curajul, perseverența și imaginația.
Dincolo de joacă, copiii:
- își dezvoltă forța, echilibrul și coordonarea
- învață să-și depășească limitele și să accepte eșecul ca parte din progres
- capătă încredere în forțele proprii
- sunt stimulați să găsească soluții creative în fața obstacolelor
Este un program perfect și pentru cei care vor doar să încerce cățăratul din când în când, dar și o poartă de intrare către nivelurile mai avansate, pentru copiii care se vor îndrăgosti de acest sport.
Mai multe detalii și programări AICI.
2. Grupe fixe

Dacă micii aventurieri au prins gustul cățăratului și deja au câteva luni de experiență, următorul pas poate fi înscrierea într-o grupă cu program fix și antrenamente constante, de două ori pe săptămână.
Acesta este nivelul ideal pentru copiii cu vârsta de 6+ ani, care doresc să practice constant cățăratul și totodată să își dezvolte continuu abilitățile.
Ce facem la antrenamente?
Fiecare ședință este gândită pentru a dezvolta coordonarea, forța, mobilitatea și încrederea în sine a celor mici.
Grupele sunt restrânse, de 6-8 copii, ceea ce asigură atenție individuală și un progres mai rapid.
De ce să alegi acest nivel pentru copilul tău?
Practicarea cățăratului în mod constant, într-un mediu organizat, vine cu o mulțime de beneficii:
- Progres accelerat – antrenamentele regulate, sub îndrumarea instructorilor, asigură o evoluție constantă.
- Crearea unei rutine sănătoase – participarea la orele fixe ajută la formarea unui obicei, care contribuie la o dezvoltare armonioasă pe termen lung.
- Legarea de prietenii – fiind mereu alături de aceeași colegi, copiii dezvoltă relații strânse, ceea ce creează o atmosferă prietenoasă și motivantă.
- Posibilitatea de a progresa spre performanță – cei care arată interes și determinare pot face tranziția către grupele de performanță și pot ajunge să participe la competiții.
Cum funcționează înscrierea?
Grupele sunt fixe, iar locurile sunt limitate pentru a asigura calitatea antrenamentelor. Este o oportunitate excelentă pentru copiii care doresc mai mult decât o simplă activitate ocazională – un mediu prietenos, unde să se dezvolte atât fizic, cât și mental. Pentru înscrierea într-o grupă fixă anunță intenția la recepția sălii sau printr-un e-mail/mesaj.
3. Grupe intensive de antrenament

Pentru copiii care și-au descoperit pasiunea pentru cățărat și își doresc să ducă acest sport la un nivel competitiv, avem grupele de antrenament intensiv.
Este nivelul în care micii sportivi se antrenează cu scopul de a participa la competiții naționale, iar cei mai buni se pot alătura în continuare lotului de copii care participă atât la competiții naționale cât și internaționale.
Ce presupune antrenamentul?
Cu o experiență minimă de 2 ani în cățărat, copiii de la acest nivel au parte de un program complex și bine structurat, adaptat fiecărei grupe de vârstă. Antrenamentele includ:
- Bouldering și escaladă lead – două discipline esențiale în competiții
- Exerciții de condiționare fizică – pentru forță, rezistență și mobilitate
- Coordonare, motricitate și echilibru – pentru a aborda trasee dificile cu încredere
- Pregătire mentală și competițională – esențială pentru performanță
De ce să alegi acest nivel pentru copilul tău?
- Participarea la competiții aduce o serie de beneficii importante:
- Dezvoltarea spiritului competitiv – copiii învață să își depășească limitele și să concureze sănătos, atât cu ceilalți, cât și cu ei înșiși.
- Perseverență și disciplină – pentru a performa la cel mai înalt nivel, este nevoie de un angajament serios, iar aceste calități se vor reflecta și în alte aspecte ale vieții lor.
- Motivație constantă și progres accelerat – competițiile sunt un obiectiv clar care îi menține concentrați și dornici să devină mai buni.
- Lucru în echipă și prietenii strânse – sprijinul colegilor din grupă și atmosfera de echipă fac diferența.
- Dezvoltarea încrederii în sine – fiecare obstacol depășit pe traseu și fiecare competiție îi ajută pe copii să devină mai încrezători în propriile forțe.
Cum funcționează?
Grupele sunt restrânse, de 5-6 copii, pentru a asigura o atenție maximă din partea instructorului.
Cu 3-4 antrenamente pe săptămână, programul este intens și gândit pentru copiii care sunt ambițioși, competitivi din fire, perseverenți și disciplinați.
4. Lotul de competiții

Pentru copiii care visează să concureze alături de cei mai buni și să își testeze limitele la nivel internațional, acest program este pasul următor.
Un antrenament intensiv, structurat și adaptat fiecărui sportiv, pregătindu-i pentru competiții naționale și internaționale, unde își pot demonstra abilitățile și ambiția.
Ce presupune acest nivel?
Este destinat copiilor cu minimum 3 ani de experiență în cățărat, care au demonstrat perseverență, ambiție și talent.
Programul este structurat în funcție de calendarul competițional, astfel încât fiecare sportiv să fie în cea mai bună formă exact la momentul potrivit.
Antrenamentele sunt personalizate, adaptate fiecărei grupe de vârstă și fiecărui sportiv în parte, pentru a asigura progresul maxim.
Cum se antrenează sportivii de top?
- Cu 4-5 antrenamente pe săptămână, programul este intens și bine echilibrat:
- Bouldering și escaladă – antrenamente specifice pentru fiecare disciplină competițională
- Condiționare fizică – dezvoltarea forței, rezistenței și mobilității
- Coordonare și motricitate – pentru o mișcare cât mai fluidă și eficientă pe trasee
- Pregătire mentală – gestionarea emoțiilor în competiție și dezvoltarea rezilienței
- Simulări de competiție – pentru a exersa strategii și a învăța să performeze sub presiune
De ce să alegi acest program pentru copilul tău (sau de ce să-l aleagă chiar el)?
- Experiență internațională – competițiile din afara țării oferă un mediu de învățare extraordinar, unde copiii concurează cu cei mai buni sportivi de vârsta lor, descoperind noi stiluri de cățărat, noi culturi și noi perspective asupra acestui sport.
- Pregătire de elită – un program atât de bine structurat îi ajută să se perfecționeze constant și să își atingă potențialul maxim.
- Autodisciplină și gestionarea presiunii – competițiile internaționale îi învață să rămână concentrați, să își gestioneze emoțiile și să dea tot ce au mai bun în orice situație.
- Oportunități pe termen lung – de la participarea la evenimente prestigioase până la deschiderea drumului spre o carieră sportivă, acest nivel deschide uși importante în lumea escaladei.
- Grupă restrânsă (5-6 copii) – pentru o atenție maximă din partea antrenorilor și un proces de învățare accelerat. Acest nivel este pentru copiii determinați, ambițioși și pasionați, cei care își doresc cu adevărat să devină atleți de top.
Împreună îi susținem pe cei mici să atingă noi culmi, la propriu și la figurat!

